un gând pornit de pretutindeni
îmi îngheţase fãrã voie
şi tremura tãcut sãrmanul
în pragul minţii ca o volã
se transformase, din greşealã,
într-un fior de stalagmitã
sclipind în a cafelei spumã
ca o revoltã de pipitã
cum tremura amar, sãrmanul!
vãzând zeroul din simbrie
cânta o horã în surdinã
dogoritor dorea sã fie
a mai trecut o vreme… încã
mai stã în aşteptare
pictat cu alb pe termopane
pe braţe lungi de resemnare
târziu am înţeles cã vântul
luase totul cu o palã
iar locul liber nu-l umpluse
decât cu umeda lui falã
