s-a aruncat în mare vara, la toamnã condamnatã
şi la vers
avea nisipul peste pulpe
univers din care nu ştia cum sã disparã
pe tãlpi ţipa sideful prãfuit
sãtul sã umble în dezabie pe-afarã
doar vântul nesãtul voia sã-i şteargã
culoarea de pe pleoapa ce se îmbujora
de câte ori privea spre alba rotunjime
de sub bluzã
înfiorare de meduzã
în ziua urmãtoare sã fiu un curcubeu
curbat pe trupul tânãr ce vrea sã stea la soare
sã mã trezesc o scoicã, nu piatrã oarecare
pe care vântul sã o poatã modela
sã mã trezesc mirare, sau semn de exclamare,
sau numai acoladã ce face plecãciune cu ploaia în duet
se aruncase vara-n eterna transformare
în apa vãluritã i se vedeau la soare
doar rotunjimi de clipã, secunde la-ntâmplare
rafalã sidefie
cu chip nedumerit
