Nu am ştiut
Pânã când bucuria s-a rostogolit
Dând naştere apei în care i se vor curãţa pãcatele
Îi nãscusem destinul
Devenise realitate avidã
Acum înoatã, curajoasã, puternicã
Trãieşte chiar dacã eu uit sã mã gândesc la ea
A vrut sã-mi distragã atenţia
De fricã sã nu îi iau dreptul la empatie
Într-un moment de febrilã agitaţie sau de invidie
Sã nu-i risipesc avuţia
A început sã mã imite
Crede cã acolo este casa ei
Mã priveşte descumpãnitã de câte ori modific câte o idee
Pândeşte momentul în care va dansa printre pagini
Înveşmântatã în litere
Un dans al cunoaşterii lumii în care o zãmislisem
Acum mã invitã la o cupã de gânduri
Mai are ceva de spus!
O las sã suspine...
