Sã-I mulţumim cã ne-a lãsat sã cãdem
într-un trup de ţãrânã hrãnitã cu dor
mereu unul + unul + unul, rãsfrânţi în nenumãrate oglinzi
îndurerate,
rãtãcind, cãutând, pierzând şi gãsind
fie şi numai iluzii,
aparenţe pe care le tot recreem,
pânã devin realitate.
Sã-I mulţumim cã ne-a lãsat
atâtea cuvinte curgând din Cuvântul,
şi întorcându-se, ca râurile în mãri,
în acelaşi Cuvânt doar de El cunoscut
dinainte de veci.
Fãrã cãdere, n-am fi ştiut sã iubim,
aşa trãdãtori, mincinoşi, ucigaşi cum suntem,
rãscumpãrând timpul zilelor rele prin tãcere şi lacrimi,
n-am fi aflat niciodatã
cum sã transformãm un urlet în poem.
Fãrã cãdere
pentru ce sã creascã iarba
în lipsa mormintelor pe care sã le acopere cu speranţã?
pentru cine sã curgã izvoare, clepsidre
în absenţa chipurilor care sã se-oglindeascã în ele?
pentru ce sã existe copaci
fãrã oboseala celor care îşi cer iertare
pentru atâta moarte?
Fãrã cãdere n-am fi învãţat sã ne ridicãm
sperând cã vom reuşi într-o zi
sã împingem bolovanul pânã în vârful
mereu mai departe,
mereu mai înalt.
Fãrã cãdere n-am fi cunoscut
atâta fugã vrând sã fie zbor,
atâta sete, foame
de departe, de-aproape,
de sinele încã aflat sub obroc.
Fãrã cãdere n-ar fi existat efortul
de-a atinge Asemãnarea.
Fãrã cãderea noastrã,
nici El n-ar fi cunoscut
toate aceste binecuvântãri.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Frumoasã recunoştinţã şi pioasã. Prozaic, orice şut... este un pas înainte. Recunoştinţã.
