Îţi aminteşti, iubite,
acele zile suspendate,
acele zile-punte fãrã timp
când umblam printre clopote mute
inventând poveşti
pentru toţi pruncii
morţi nebotezaţi?
Curgeau în noi,
în valuri calde
marile orgi din univers
şi se ţesea subţire
din tãcere
un vis amar,
un vis fragil şi vechi
şi noi mergeam…
s-ajungem când?
s-ajungem unde?
Ne risipeam în ochiuri de oglinzi
nepãsãtori de noaptea de sub punte,
neştiutori de moarte şi dezastre….
Tineri şi cruzi,
râdeam, cãlcând
pe frunze întomnate,
crezând cã ziua-punte n-are capãt,
cã sângele e doar un vin înmiresmat,
cã timpul n-a fost încã inventat.
Azi, ştim cã puntea e subţire….
pãşim cu grijã,
capãtul se vede.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
si ce daca puntea e subtire...iubirea oricum nu are timp spatiu sau culoare...
ea doar... este!
