Câte plecãri,
atâtea porţi
rãmase-ntredeschise
spre reveniri
şi drumuri care-aşteaptã
dar şi plecãri
când poarta se închide
c-un zgomot sec
ecoul nu rãspunde
rãmân în amintire
privirea,
pãrul alb
şi ridurile pielii
pãrinţi,
de-atâtea ori
daţi la o parte,
purtãtori
de-atâta moarte
pârjol
în urma voastrã
şi poduri rupte
amintirea doare
noi, în sicriu,
voi, în albastru,
plini de îngeri.
