Aberam sonor si-n scris pe coale de hartie
Scurgand un gand de smoala ca-n iadul cel aprins
Peste altele si cele care au fost spuse
Cand ti s-au rapit si ultimele inceputuri ale ratiunii divagand si izbucniri d-ale constiintei
Cand cantam in corul sufletelor ce se spanzurau impreuna
Si ne unificam ca spiralele deasupra sirenelor de pe mari
Care-si impletesc scoici in infinitele plete ale anilor marini
Aratandu-se universe aburinde si pline de halucinatii ale acelor lumi ireal de provocate
Asteptand sa moara orice cumul din aplauze,venind cu gura lipita de pat in imparatia mea
Gasind o sticla si un imediat viitor,fortificand cele ce se construiesc peste mine......
Ne-am infaptuit cu stare si in adancul trambulinei ne-am urcat si coborand am ramas
Trezind si asteptam cu mainile-n aer,deruland pe portiuni de rigla distanta
Dintre ieri si maine..
Scrijelind pentru a nu ceda vietii,marcand copacii cu promisiunile
Din ce stim sa aruncam..Peste ce e mancat de viu !
Prin ce zboruri de aripi aruncate si rupte intre crize.
Tablou cu rama neagra alba aratand pierderile de esenta
Cand ne aruncam pana si valorile din lipsa de instinct ale aceleiasi mentalitati bolnave
Si lipsa de efort ce a rezultat din infundarea scrisului,tu,ca cel ce renunti
Precum filosoful se pierde in propriul cod,precum cel ce anihileaza pierde al lor mesaj..
Se bifurcau soselele si caldura topea asfaltul topit,plin de urme
Pe langa Copou se repetau reflectiile,facandu-mi-se un dor teribil de niciun timp...
De niciun gand,de nicio mana,de niciun val,de nicio buza,de niciun drag,de nicio scapare,de niciun text,de nicio stare...
Cine innebuneste in tacerea oricarui lucru,inceputul unei senilitati infime
Se crede si ce credem n-ar tacea cand se leagana pe spate in sufluri de copaci
Soptind urechii chemari deformate spre apogeul strans al pieririi
Am vrut o strangere a neantului si se lasau in josul nenorocit orice farama de nevoi
Absentele se simt prezente in lipse si-n golurile ce se nasteau din auziri
Cantand ingerilor bagajele ce stau la usa spre purgatoriile divine din fiecare cultura
Unde-ai ratacit in zilele permise peste unde ai trait
In palmele arse de personajele teatrului de papusi din al tau lacas
Cate masti ajung lipsite si uzate la sfarsitul ceasului
Ferindu-ne de catapulte..
De parca ne-am aduna la generalul sfarsit de lume.....
De parca ne-am regasi...
De parca ne-am sti celuilalt ce se zareste...
Peste un gand construit din alte paralele ale hologramei..
Se creaza moartea sau viata nesfarsita a dorintei de neant prin tot ce se evapora
Spirtul omoara bacteriile de dupa dilatari de pupila
S-ar strange cu varsari de lacrimi ceea ce se piere
Singurii ce se simt peste inaltarile de sine..
Si pare ca un sfarsit de putere a aceleasi minti...
*Aberand sonor si-n scris pe coale de hartie...
