am vãzut de departe cum femeia se prãbuşeşte cu faţa-n nisip
aproape de valuri
nu mai era nimeni pe plaja la ora aceea
singur am întors-o
i-am fãcut respiraţie gurã la gurã
i-am scos sutienul şi am presat-o cu podul palmei pe piept
cum învãţasem la un curs de prim ajutor
în clasa a zecea… umanã
pe-un manechin din plastic
eram disperat cã uitasem telefonul mobil în hotel
şi nu puteam suna la â€urgenţeâ€
mã rugam la toţi sfinţii şi dumnezeii din cer
sã nu moarã
.
zadarnic
.
unul din noi pierduse lupta cu viaţa
.
nu mai avea niciun rost sã sun la 112
mã gândem în timp ce cãlcam de douã ori într-un loc
şi aruncam la fiecare pas câte o privire în urmã
era chiar riscant
cineva ar fi pus o mulţime de întrebãri incomode
la care eu n-aş fi gãsit prea multe rãspunsuri
.
cine era
de ce eu
chestii din astea
.
â€doar n-o sã mã laşi tocmai acumâ€
îmi strigã femeia cãzutã-n nisip
şi se ridicã-n picioare
†te-am amãgitâ€
.
de necrezut
.
rãmãsesem ţintuit de stupoare ca un cui într-o scândurã
.
a doua zi m-am trezit într-un pat de spital
era încã noapte
o femeie liliputan îmi înfigea un ac de seringã în braţ
iar alta rãsturna peste mine
un coş cu gândaci şi pãianjeni
.
â€mai bine lãsaţi-l sã numere nasturiâ€
reverberã un glas cavernos din înalturi…
