Culegãtor de mistere la crucea dimineţilor,
când când se cununã cu lumina,
culoare purã mã îmbracã,
spectacol celest de început de ziuã.
Te întreb care e cãrarea mea?
Eu cititor de stele, încerc mereu sã deschid porţi,
cu o cheie de vis, cu o cheie de dor...
Nu mã lãsa sã rãtãcesc printre slove,
devenite punţi frânte între oameni,
drumul cel mai scurt e iubirea, deja poveste,
mit pentru poeţi.
Lasã-mã Doamne sã sparg un clopot,
de câte ori ochiul meu interior priveşte
urme de paşi pe stânca timpului, lãsatã mie.
Trudnicã povarã, sã şlefuieşti în stâncã litere,
cuvinte virgine inventate de poeţi...
e dimineaţa mea în fiecare zi alta,
când mintea deschide inimi,
pãstrând lucrurile mici, cu bucurii mari.
Speranţa? Adierea unui gând primãvãratec,
eu, pãstrãtoarea tainei în toamnã,
gata de zbor.
|
