Într-o zi de sãrbãtoare cu mare însemnãtate
Oameni traversaţi de timpuri cu privirile plecate,
Stau grupaţi pe douã şiruri în faţa unui mormânt
Înfruntând vremea cea rece ş-adierile de vânt,
Mai vin unii sã aducã obligaţi câte-o coroanã
Mai vin alţii şi aşteaptã liniştiţi, la rând, pomanã,
Vântul mângâie petale ce stau parcã sã viseze
Flacãra din lumânare brusc începe sã palpeze,
Dând un tremur de luminã ce-nconjoarã-ntreg mormântul,
Atingâng cu-a ei luminã cerul şi apoi pãmântul.
Printre ei, un tânãr care a ajuns mult mai târziu
A venit cu mâna goalã iar ceilalţi nici nu îl ştiu,
Şi dupã ce stã o clipã vrând ca sã se reculeagã
Fãrã sã-şi termine gândul, cel mai mic din ei îl întreabã:
-Cine eşti şi ce te-aduce la mormântul ce iubim?
Cel ce ai venit ca nimeni cu mâinile-n pardesiu!
Uitã-te, e plin mormântul de luminã şi de flori!
Trebuie sã-ti arãţi respectul în faţa unei valori.
Pânã şi mai marii ţãrii au trecut astãzi pe aici
Iar tu cu a ta prezenţã ne sfidezi şi ne faci mici!
-Am venit sã mã alãtur vouã cu trupul şi gândul
Dar înainte de toate am venit sã-mi vãd mormântul,
Acum nu ştiu ce mã doare, ochii voştri reci şi goi
Sau cã-mi împroşcaţi mormântul fãrã jena, cu noroi,
Toţi conducãtorii voştri ce în veci n-am sã-i înghit
Cei ce lumineazã ţara nici cât bãţul de chibrit,
Pe aici sã nu mai calce, nici mãcar unul din ei
Sã mã lase sã-mi duc somnul la umbra acestui tei,
Iarã voi cei care credeţi cã îmi faceţi o favoare
Şi vã amintiţi de mine doar în zi de sãrbãtoare,
Vã rog sã plecaţi, cãci falsitatea voastrã doare
Mai mult decât neîmplinirea visului “Dacia Mareâ€.
Înfruntând vremea cea rece ş-adierile de vânt
Stau grupaţi pe douã şiruri în faţa unui mormânt,
Oameni traversaţi de timpuri cu privirile plecate
Într-o zi de sãrbãtoare cu mare însemnãtate.
