Cum vrei sã creşti? Când strângi la masa ta,
În loc de oameni, ce ar putea fi modele,
Caricaturi ce vor a demonstra,
Cã-s fani convinşi a unei vieţi prea grele.
Tu le vorbeşti de Stoici ş-un trai imaterial,
De filosofii antici şi importanţa vieţii.
Ei doar vorbesc de ce-au în buzunar
Şi cum s-au ridicat pe culmile tristeţii.
Te vor la fel ca ei, cu pâcla grea pe ochi,
De ce gândeşti? Cartea prea mult o porţi!
Hai, vino lângã noi, în rate sã te-ngropi!
Auzi strigând în cor, un grup de idioţi.
Tu stai deoparte, cu al tãu cuget drag,
Nu te-avânta pierdut în valul care trece,
Ai sã vezi cã-n final şi cei mai vrednici cad,
Iar liniştea s-aşterne cu a ei umbrã rece.
