Un cal aleargã de nebun,
Pe câmpul de bãtaie,
Douã gloanţe îl rãpun,
Rãmâne jos în ploaie.
Stãpânul lângã el,isi spune ruga sfânta,
Caci deasuprea lor doar gloanţele se-avântã,
Stând împotmolit,din plâns nu conteneşte,
Când a plecat de acasã,nici el nu-si aminteste.
Iar sângerând intens, raţional nu mai gândeşte,
În primul inamic,s-ar arunca orbeşte,
Nu are cu ce,asa ca se uitã într-o parte,
Însã baioneta e mult prea departe.
În faţa ochilor, viaţa se deruleazã,
Doar gândul mortii scurte il mai consoleazã,
Imaginea e alba,nimic nu mai distinge,
Iar ca sã-i puna capãt,un glonţ îl mai atinge...
|
