arborele meu genealogic n-are nici început
nici sfârşit
primul strãmoş a murit la naştere
eu
ultimul
nu am urmaşi
izvoarele nescrise ale vremii
vorbesc despre un strãbun dupã tatã
descãlecat dintr-o amiba Naegleria fowleri
mâncãtoare de creiere
pe crengile arborelui meu
descopãr de fiecare datã câte o pãsãre Colibri
vânturând timpul
dar nu-mi gãsesc numele
în nicio cronicã
în nicio arhivã a Statului
pe Google
singura atestare credibilã
rãmâne semnul heraldic din dosul urechii
un vultur ţinând în cioc o viperã
acum îmi explic setea nestãvilitã de sânge
zãngãnitul asurzitor al sãbiilor
rãcnetele Cavalerilor templieri
înveşmântaţi în robele lor albe
ca sfinţii
cu nelipsitele cruci roşii pe piept
copitele cailor
toate amintirile acestea spumoase
din alt timp
îşi revendicã dreptul ancestral la memorie
imaginea liliacului atârnat de tavanul subţire al minţii
cu capul în jos
mã bântuie…
