uneori îmi reprezint lumea aceasta
ca pe o eprubetã imensã din sticlã
deasupra unei flãcãri
viaţa
ca pe o substanţã organicã
vâscoasã şi dezagreabilã
care trece prin toate stãrile de agregare
ale materiei
şi se întoarce în materie
faptul de a exista
(aşa cum ne place sã credem
fãrã sã fim!)
ca pe o glumã proastã a minţii
moartea
denumitã eufemistic
sfârşit
ca pe o negare târzie şi inutilã
a speranţei
este de ajuns sã dai la o parte
creierul
care scrie scenariu acesta penibil
şi nu mai rãmâne nimic
totu-i
pânã la urmã
minciunã
manipulare
fiecare senzaţie
înseamnã o reacţie chimicã
un drog
viaţa însãşi este o senzaţie
o moleculã creatã undeva
în laboratoarele clandestine ale minţii
