nu mi-a mai rãmas altceva de fãcut
decât sã omor timpul
sunt un ucigaş în serie
umblu prin cotloanele întunecoase
ale prezentului
prin toate anticariatele existenţei
şi nu mã regãsesc niciunde
ieri tãcuserã toate ceasurile
mâncãtoare de timp
de afarã se auzeau tramvaiele morţii
oprind în penultima staţie a vieţii
avioanele cu reacţie
zgomotele familiare ale timpului
care-mi demolau fãrã nicio somaţie
edificiul liniştii
adormisem şi visasem
cum ar fi sã trãim fãrã timp
pe fundul oceanelor
ca peştii
şi atunci mi-am adus aminte de tine
(care n-aveai nicio treabã cu timpul!)
cum umblai noaptea pe scãri
cu mâinile pline de sânge
cum hrãneai în fiecare dimineaţa pãsãrile
pisicile
câinii fãrã stãpâni
şi cum îmbãiai Soarele în douã lacrimi
mi-ar plãcea sã uit cine sunt
sã nu mai simt pe grumaz apãsarea
timpului
cineva spunea cã în afara memoriei
suntem veşnici
un nebun fericit s-a rãtãcit într-un gând
apoi s-a prãbuşit înãuntru-i….
