în insula mea uitatã de lume
descopãr apãsarea supãrãtoare a lucrurilor
dictatura lor
oriunde aş întoarce privirea
mã-ntâmpinã un lucru
o piatrã
un arbore
un munte
cãrari neumblate de nimeni
mult verde
şi simt cã devin la rându-mi un lucru
ceva fãrã inimã
plutind în apele sulfuroase ale timpului
abia dacã mai reuşesc sã mã-mprãştii dincolo de mine
în gânduri
nici nu mai ştiu pe unde sunt
pe unde-am fost
peste tot mã lovesc de-aceleaşi lucruri tãcute
de-aceeaşi oameni
lumea e mai micã decât credem
dacã n-ar fi repetiţia
imitaţia
am fi mai puţini şi mai singuri…
