Mi-ai luat toatã lumina dimineţii cu ochii tãi lacomi
semeni tot mai mult cu o gaurã neagrã
în care absorbi totul din jur
deformezi spaţiul şi timpul
încalci toate legile fizicii
adunând în tine
într-un spaţiu mai mic decât un nasture
o masã de materie mai mare decât Soarele
strivind cu forţa gravitaţiei ochilor tãi
forţa gravitaţionalã a dragostei
lumina
mã sfãrâmi în milioane de bucãţi neglijabile
şi-mi spui cã la celãlalt capãt mã aşteaptã iubirea
iar eu nu pot înţelege dinãuntru acestui fragment de memorie
rãtãcit
cum ar fi posibil sã mã adun din nou
la un loc
în absenţa dureroasã a timpului
sau cum te-aş mai putea iubi din o mie de locuri
trecând linia aceea imaginarã a noului orizont
paralel
despãrţit de inimã…
