S-au îmbrãcat asearã cireşii în mantiile lor albe
pãreau nişte cavaleri templieri porniţi
într-o cruciadã a florilor
ce poate fi mai frumos decât un milion de cireşi înfloriţi
spintecând întunericul
în cãutarea stihiilor rãtãcitoare ale iernii
din castelul de gheaţã al Timpului
de unde arcaşii nopţii îşi trimiteau uneori sãgeţile lor de gheaţã
în inimile mugurilor
şi atunci am deschis larg fereastra cãtre pustiurile nesfârşite
ale Cerului
vrãjit de şoaptele tânguitoare ale frunzelor
care-şi strângeau la piept pruncii abia nãscuţi
ca nişte pui albi şi neajutoraţi de pasãre
pânã când m-am scufundat într-o mare înspumatã de petale
de parfum şi linişte
şi m-am pierdut încã o datã de mine însumi…
