Uneori mã gândesc la tine ca şi când n-ai fi tu
mã-nsingurez în tristeţea aceasta perversã
neverosimil
te suprapun peste chipul aproape împãcat al mamei
la bisericã
cu mâinile încrucişate pe piept
trecând la cele veşnice
dar imaginea ta rãmâne constant neschimbatã
ca desenul de pe aripile unui fluture
cele douã imagini nu se amestecã între ele
nu-şi pierd strãlucirea culorilor
nici chiar aici
în ţinuturile acestea nisipoase şi mişcãtoare
ale imaginaţiei
â€Iar m-ai aruncat sub ghilotina necruţãtoare
a gândului!â€
îţi citesc şi recitesc reproşul în volbura ochilor
ultima vorbã a mamei îmi rãscoleşte şi acum sufletul
â€sã nu vã faceţi chipuri cioplite din aluatul otrãvit
al minţiiâ€