existã zile în viaţa mea când mã cutremur
pe o scarã Richter de la unu la zece
(cel mai adesea spre opt!)
atunci se prãbuşesc toate castelele de nisip construite în mine
şi mã trezesc dintr-o datã singur printre ruinele minţii
printre mormane de moloz şi cadavre
desprinse din gânduri
cine n-a vãzut zidurile Ierihonului dãrâmându-se ca-ntr-un joc de puzzle
n-a vãzut nimic
nu poate sã-şi imagineze ce este în mintea mea
pe care o simt ca un obiect fizic
înţepenitã între oasele craniului
separatã de trup
oglinda din perete îmi aratã un om bântuit de un spirit malefic
parcã ar semãna cu bunicul plecat intempestiv la cules de stele
cineva îmi spusese cã oglinzile din casa în care se aflã un mort
trebuie acoperite
uitasem
deja îmi vãzusem propriu chip în oglinda eternitãţii
în care apãream mort
şi mã cutremur
nu ştiu cum mi-a venit o asemenea prostie în cap
dar acopãr oglinda
ba chiar mã bate gândul s-o sparg pe ascuns
sã rup fila aceasta din Cartea Destinului
ca Polichinelle
mintea mea e plinã de contradicţii
nu-şi asumã niciodatã nimic
nu te poţi baza pe reacţiile ei instinctive
pe contrareacţiile ei
conştiinţa moralã îmi apare ca un simplu proces entropic
de dezordine şi de destructurare a minţii
în termenii celei de-a doua lege a termodinamiici
un efect secundar al creşterii entropiei
sfârşitul...
