ne-am încropit casã într-un vârf de munte
în ultima zi a anului
acolo nu-ţi poţi face decât o casã pe temelii de piatrã
neacoperitã
deasupra ei aşezi cerul
ziua primeşti înãuntru Soarele
noaptea Luna şi stelele
ploaia şi frigul nu ne mai sperie
ne strângem în braţe ca doi albatroşi
care se regãsesc dupã un drum lung şi istovitor
peste mãrile şi oceanele lumii
locul nostru de-aici este şi a lor
va fi mereu locul lor magic de plecare
şi de întoarcere
în fiecare an al vieţii
noi nu avem aripi sã zburãm spre ţãrmurile arctice
de la marginea lumii
sau spre tropice
Dumnezeu ne-a pedepsit sã rãmânem prizonierii pietrei
sã trudim toatã viaţa pe câmpiile sterpe ale speranţei
cu mâinile goale
în ultima noapte a anului
vom dormi nepãsãtori şi neprihãniţi ca pruncii
îmbrãţişaţi în toatã durerea noastrã
de-a ne fi nãscut oameni...
