prima zi din an
mi-o pe-trec în familie
n-am chef sã-mi expun încã o datã viaţa
pe DN 15
şoseaua morţilor
frustraţilor
fiţoşilor
complexaţilor
beţivilor
ca ieri
nu ascund
cã nu-i uşor sã rezişti tentaţiei
de a-ţi lua zborul
acum la început de an
(anotimpul falselor iluzii!)
când toate zãrile îţi sunt deschise
spre nicãieri
nu
sunt mulţumit aşa cum sunt
în pijamamaua mea turcoaz
sprijind acelaşi scrin negru
vechi de o sutã de ani
şi dând frâu liber gândurilor
cu ochii pierduţi pe fereastrã
în hãul liniştii
de sub mine
dupã atâtea sãrbãtori
în exces
(bucurii iluzorii!)
îţi vine sã mori
dai din colţ în colţ
printre amintirile moarte
zadarnic
n-ai de ce te prinde
singura speranţã rãmasã în creier
te-ndeamnã sã aştepţi trecerea iernii
s-aparã ghioceii
florile
pe calendar toate zilele
apar îngroşate în negru
ca nişte corbi pe un hoit în putrefacţie
o femeie îşi plimbã câinele
şi vorbeşte la telefon
despre cât de departe e Paştele…
