mã gândeam cum ar fi sã ne trãim vieţile la poli
o singurã zi şi o singurã noapte-ntr-un an
cum ar fi sã ieşim de sub tirania sufocantã a timpului
potrivindu-ne fusul orar dupã longitudinile inimilor
despãrţirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentalã
nu poţi despãrţi infinitul în douã jumãtãţi
din care una râmâne mereu 0
în cosmos exisã doar întuneric
lumina este ca o maşinã uitatã cu farurile aprinse-n deşert
ceva nu e-n regulã cu viaţa aceasta a omului
aflatã la bunul plac al ochiului
poate cã sunt ultimul visãtor jovial şi haios de pe planeta Pãmânt
nu ştiu
dar mã gândeam şi eu cum ar fi
ca prima noastrã noapte de iubire polarã
sã-nceapã-n septembrie….
