lângã mine s-a aşezat o vrabie
jumãtate neagrã
jumãtate galbenã
tremuram amândoi pe aceeaşi ramurã
împãrţind întunericul
ea îşi aranja cu un fel de pedanterie
meditativã
penele
rãscolite de crivãţ
eu îmi frecam în neştire palmele
pentru întâia oara se întâmpla
sã se întâlneascã la un loc
un om şi o pasãre
mã gândeam
într-un dialog al surzilor
ea cu sunetele ei intraductibile
eu cu verbele mele pline de ifose
în timp ce sub picioarele noastre
auzeam crãpând pietrele
Doamne
m-am pierdut în iarna aceasta
ascuţitã ca un tãiş de sabie
printre miliarde de fulgi de zãpadã
inexorabil
unde eşti femeie frumoasã cu ochii albaştri
sã alungi din calea mea lupii
sã-mi deschizi un drum de luminã
şi linişte
care sã treacã prin mijlocul inimii tale
unde sã laşi un loc şi pentru o pasãre…
