trezirea de dimineaţã mã uimeşte în fiecare zi
e ca şi când aş coborî dintr-un accelerat de mare vitezã
şi aş urcã într-un tren regio
care opreşte exasperant în toate staţiile
amintindu-mi cã sunt doar un biet navetist
rãtãcit între un vis voluptos
şi o slujbã searbãdã
tot mai nesigurã
nici mâine nu voi gãsi probabil filonul de aur curat
în galeriile morţii
mã gândesc
iar Statul va închide şi puţinele mine din Apuseni
şi Borşa
va denunţa toate contractele de muncã silnicã
ajutoarele sociale şi de înmormântare
fãrã nicio strângere de inimã
oho
deja e prea mult
peroreazã şeful de şantier
am ajuns la fundul sacului
oare de ce admirãm cu toţii America
visul american
şi de ce nu ne asumãm propriile visuri
(ca stãpâni absoluţi ai vieţilor noastre!)
aşteptând sã ne tot bântuiascã alţii…
