niciodatã viaţa nu e îndeajuns de încãpãtoare
rãmân permanent lucruri de terminat
altele de început
la un moment dat nu mai e loc sã arunci un ac
între acestea
sã le aşezi într-o anumitã ordine
pe cele neimportante
în debaraua cu schelete cuminţi
pe cele strict necesare
în lista scurtã cu prioritãţi
şi iluzii
din pãcate nu se întâmplã aşa
viaţa are regulile ei
cel mai adesea de neînţeles
aduce în prim plan întâmplarea
hazardul
instaurând propriu-i liber arbitru
crezi oare cã noi ne-am întâlnit întâmplãtor
în dimineaţa aceea de martie
în cimitirul acela cu cruci şi strângeri de inimã
mai fuseserãm pe acolo de sute de ori
sã ne plângem în linişte morţii
trecusem unul pe lângã altul indiferenţi
ca douã planete care se rotesc invers
una faţã de cealaltã
şi deodatã
trezit parcã din vis
am vãzut Soarele strãlucind în ochii tãi
arzându-mi inima
şi din clipa aceea nu te-am vãzut decât pe tine
trãindu-mã…
