se mai resoarbe o zi din buboiul acesta urât
denumit viaţã
colcãie de puroi şi se scurge în noapte
sufletul stã înghesuit într-o scorburã pãrãsitã
abia respirând
îi simt lacrimile pe inimã
la ce bun acest chin
mã întreb
sã-ţi trãeşti viaţa ca o viperã
cu sângele rece
într-un tufiş
la ce bun tot acest zbucium
atâta pierdere de timp
pentru treburi atât de mãrunte
precum serviciul
mersul la supermarket
pãstrarea unei relaţii de suflet în contra naturii
când mâine soseşte în sfârşit
primãvara
femeia cu ochi de smarald
în rochia ei albã de mireasã eternã…
