mereu ocolesc poiana cu narcise sãlbatice
în luna lui Marte
şi depãn cu ochii firul paşilor tãi
te-mbrãţişez în gând cu îndârjirea iasomiei de iarnã
a magnoliei galbene
între douã bãtãi de inimã şi un zâmbet nostalgic
în singurãtatea clipei
la geamul tãu zãpada încã strãluceşte feeric
nu-i nici o cale sã alungãm iarna dintre noi
muşcata sângereazã şi acum acolo
în glastrã
ca un apostrof rãstignit
pe crucea speranţei
am înţeles
şi voi face calea întoarsã
dar voi reveni cât de curând
ascuns într-un mugure …
