aştept sã deschizi ochii spre ziuã în dimineaţa aceasta de opt
din luna lui Marte
dormi fãrã griji într-un vis ireal cu magnolii şi grauri
doar zâmbetul ţi se rãsfrânge în afarã
din gând
te-ai rãsucit înspre mine
dezvelindu-ţi genunchiul rotund ca opalul de pe inelul
pe care ţi l-am dat încã de-asearã
între cerşafurile acestea învolburate
vai
mototolite acum în somnu-ţi uşor ca o panã de pasãre purtatã de vânt
mã gândesc
cum mi se întâmplã de fiecare datã
când te privesc noaptea
deşi eşti femeia mea pânã la moarte
mã înfioarã gândul de a-ţi atinge lobul urechii
prin somn
aşa cum dormi îmi apari ca un înger dintr-o pânzã a lui da Vinci
de afarã mai aud doar paşii vântului cãlcând peste ultima zãpadã
a mieilor
în zori
când vei deschide ochii spre ziuã
iubito
îţi voi dãrui coroana iubirii
din flori de mãslin
sã-mi fii reginã de-a pururi…
