ţi-aş spune cã lacrima ta e tulbure
ca vinul nelimpezit
dar m-ai privi pe deasupra
impersonal
imprecis
de unde şi pânã unde sã-mi dau eu cu pãrerea
cu ochii mei imobili şi sticloşi de peşte încremenit în undiţã
cã ar exista un motiv
şi n-ar fi decât o furtunã într-n pahar de apã
nespãlat
unde ai mai vãzut tu o femeie sã lãcrimeze tulbure
ţi-aş spune cã tocmai am vãzut asta în ochii tãi umezi
la trecerea gândului prin dreptul inimii
în general îmi place sã cred în ceea ce vãd
auzul presupune şi alte variabile complicate
precum tichia de mãrgãritar
la circ pierzi dimensiunea ludicã a existenţei
sau nu
habar n-am
pânã la urmã nu conteazã decât trecerea ireversibilã a timpului
cãderea prãpãstioasã a lacrimii
.
e clar cã spusele mele n-au temei dialectic
iar obiecţiile tale par simple bãşici de sãpun metafizic
adevãrul e undeva între cadavrele însângerate ale minţilor noastre
niciodatã nu poţi ţine în lanţuri o lacrimã
şi sã pretinzi cã e un cusur al sufletului
chiar şi orbii plâng uneori
dar nu-şi vãd lacrimile
ţi-aş mai spune doar cã nu eu sunt vinovat de imperfecţiunile fiinţei umane
şi cã omul ar trebui sã trãiascã în armonie cu toate defectele lumii…
