locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pãmânt
de aici nu poţi lãsa ochiul ambiguu sã coboare asupra icoanei lui Crist
acesta e riscul sau şansa
nu ştiu
întrebarea e cine contemplã pe cine
din acest loc sfânt al absenţei şi prezenţei
preexistent
care a însemnat la un moment dat
coagularea luminii într-un fulger încremenit
o schimbare sacralã la faţã
şi atunci înţelegi cã tu eşti cel privit
nu cel care priveşte
un câine care îşi reprezintã prototipul celest dupã chip
contemplã alt câine dupã asemãnare
de aici de unde privesc lumea
la o palmã de cer
ochiul ambiguu întâlneşte gândul etern
într-un nod energetic al umbrei
.
obiectul sacral
desigur
o premerge…
