un lucru e sigur
dacã nu strigi când te doare
nu te aude nimeni
oamenii iubesc strigãtele la nebunie
iar poezia este un strigãt
precum cel al Babilonului lui Nabucodonosor
în flãcãri
cine-ar fi crezut cã Babilonul se va prãbuşi
într-o singurã noapte
cã morţii vor ieşi din cuptoarele-ncinse-ale cetãţii
cântând din ţimbale
strigând â€slavã ţie†fãuritorule de cuvinte
nimeni
trãieşte-şi viaţa înveşmântatã în sunete
iubito
ca albina care se scaldã-n nectarul florii de Mai
doar auzind-o simţi dulceaţa fãrã de margini a mierii
poezia Naturii
du-te şi strigã în urechile surdului
şi te va auzi
înalţã ochii spre cer
şi te vei bucura toatã ziua de zâmbetul lui Dumnezeu
în rãsãritul Soarelui…