la început erai vie
alergai fericitã printre zilele însorite din viaţa mea
în rochia ta roşie cu cercuri albe
ca un fluture
apoi
nu ştiu ce s-a întâmplat
într-o dimineaţã somnoroasã de Mai
îmbrãcatã în verdele cel mai crud
al ierbii şi muşchiului
ai devenit umbrã
o formã abstractã
din care cineva storsese şi ultimul strop de lumina
pânã la negru
ai împrumutat mersul sinuos al şarpelui
obedienţa cârtiţei
murisei fãrã sã ştii
în dreptul cãlcâiului meu
din care sângera noaptea…
