mã înstrãinez tot mai mult de propiu-mi suflet
rãtãcind cu gândul pe autostrada visului
fãrã taxe de drum
restricţii de vitezã
pene de cauciuc
trecând peste inimã
în locul acela miraculos dintre spaţiu şi timp
în care este atâta linişte
încât îţi auzi sângele urcând într-un crescendo dramatic
ca într-o simfonie de Brahms
gâfâind prin serpentinele minţii
nimic nu se comparã cu zborul fãrã aripi
eşti mereu cu un pas înaintea luminii
surclasezi timpul
gravitaţia
devii pentr-o clipã sau pentru o noapte
Dumnezeu
o palidã compensaţie oferitã de Marele Creator
(un fel de meşter Monole!)
omului…
