îmi beau cafeaua în timp ce aprind lumina în camera cealaltã
cu vedere spre infinit
unde se-aude foşnind ziua
încercând sã-mi alung gândul încurcat în mrejele nopţii
gustul de ruginã şi Tequila
din gurã
mahmureala instalatã în oase
ca plumbul topit
şi simt sentimentul acela revigorant
al nepãsãrii
oricum o iei mereu de la capãt
aşezi aceleaşi piese pe tabla de şah
şi faci prima mutare cu inima
raţiunea încã mai doarme din greu
printre monştri
lumea
la fel
e tot acolo
şi te aşteaptã indiferentã
ca o femei de moravuri uşoare
pe care n-o mai surprinde nimic
viaţa vine din urmã cu alte sfidãri deşãnţate
ingenuã
instanţele împart dreptatea pânã când te fac praf
şi când rezultatul nu mai conteazã
arareori întrevezi viitorul
prin aburul rafinat al cafelei
dar ţie nu-ţi mai pasã
nu ai prea multe opţiuni
în afara cafelei
poate doar sã-ţi aprinzi o ţigarã…
