m-am bucurat de fiecare zi apãrutã în viaţa mea
încercam de fiecare datã sentimentul pe care-l ai când te întâlneşti cu o femeie
raţiunea de a fi aduna cele mai frumoase flori ale dimineţii
şi le punea în glastrã
fiecare zi cu florile ei minunate de colţ
fiecare floare cu picãtura ei strãlucitoare de rouã
aşteptam pitit în întunericul nopţii
prima razã de Soare neumblatã de paşii luceafãrului de ziuã
nici mãcar de ochii tãi apucãtori
riscând sã te supãr
dar tu ai râs
am fost un egoist incorigibil
m-am strecurat cu viclenie printre oameni şi lucruri
am idolatrizat zeii pãgâni
am dezgropat morţii
iar morţii dezgropaţi au zâmbit
â€aproape cã uitasem cum rãsare Soareleâ€
devenisem duşmanul de moarte al dimineţilor tulburi
fãrã orizont şi speranţã
al norilor cumulus
care aduceau ploaia
al trecãtorilor solitari
rãtãciţi printre gânduri
.
nu mã gândisem nicio clipã pânã atunci
cã începeam
de fapt
sã-mi pierd sufletul
.
ultima mea privire
îngheţatã în infinitul oglinzii
luase
probabil
demult
chipul schimonosit al pãcatului…