mi-ar fi plãcut sã vinã cineva cu mine pânã la garã
sã mã întrebe dacã n-am uitat ceva
sã-mi dea nişte sfaturi
mã gândeam în timp ce cãlcam fãrã nicio tragere de inimã
prin iarba pictatã cu steluţe de rouã
şi auzeam trilurile ciocârliei în mijlocului cerului
bâzâitul albinelor trezite cu noapte în cap
reverberând în ochii mijiţi de uimire ai florilor
plecasem singur cu viaţa de-acasã
spre nicãieri
îmbrãcat într-un un pulover din lânã ţigaie
pe gât
şi-o pereche de pantaloni de velur
îmi cumpãrasem bilet de cãlãtorie la clasa a doua
numai â€dusâ€
pânã la capãt
oricare ar fi fost acesta
trenul cu aburi de pe vremea bunicii
care trecuse prin douã rãzboie mondiale
şi-un genocid
sosise târziu
nici nu mai avea importanţã
urcasem şi luasem cu mine în suflet
pãmântul
ogorul din spatele casei
nucul
grãdina cu trandafiri
bucata de cer şi mânã de stele din bãtãturã
eram un om fericit
nu mai conta nici dacã trenul oprea din staţie în staţie
sau dacã scotea fum
golul din mine devenise necruţãtor şi nesãtul
aş zice chiar sadic
ca o gaurã neagrã…
