ar trebui sã ne iubim acum pentru cât mai avem de trãit
nu ştim ce ne mai aşteaptã şi mâine
azi am avut tornade înspãimântãtoare la prânz
puhoaie de apã şi alunecãri apocaliptice de pietre spre searã
în munţi
în zori a plouat cu gheaţã cât oul de mierlã peste iepuri sãlbatici şi ciocârlii
toatã dimineaţa a lãcrimat în dreptul ferestrei aburite de nori
fãrã sã-şi poatã mângâia trandafiri culcaţi la pãmânt
într-o revãrsare tãcutã de durere şi sânge
tu aveai rimelul cãzut pe obraji şi buzele albe
perdele spumoase de apã ţâşneau din roţile bolizilor negri
şi cãdeau peste tine
se balansau deasupra-ţi cablurile de înaltã tensiune precum nişte pãianjeni uriaşi
care scoteau flãcãri pe nas la fiecare atingere
dar tu alergai ca o zebrã în aceeşi pantofi roşii din piele de şarpe
cu tocurile înalte
în acelaşi pardisiu galben cu inserţii de alb şi trei rânduri de nasturi
erai udã din cap în picioare când ai intrat
acum nu mai poţi da înapoi
vei rãmâne în noaptea asta la mine ca sã-ţi usuci hainele
sã bem ceva şi sã cãutãm vreun capot de bumbac prin dulapuri
dacã vom gãsi
dacã nu ne vom îmbrãca în clovni şi ne vom desena câte un ochi pe fiecare palmã
poate vom pune pe noi nişte cearşafuri în romburi
şi câte douã tichii cu motocei galbeni în cap
iar dacã se va stinge lumina
ne vom îmbrãţişa graţios între douã fulgere zguduite de tunet
mi-aş dori sã trãim noaptea aceasta ca şi când ar fi ultima
iubito
chiar dacã nu va fi
cine ar fi crezut cã Halep va câştiga Wimbledon-ul în faţa Serenei Williams
nimeni
sperai ca atunci când rupeai petalele albe ale unei flori de romaniţã
şi te-ntrebai întinsã pe spate cu tot cerul deasupra
mã iubeşte
nu mã iubeşte
la fel te intrebi şi acum
tremurând la fiecare respiraţie a vântului în geamuri
cineva a deschis Cutia Pandorei cu fiarele neîmblânzite ale nopţii
afarã
nu-i nicio speranţã ca hainele tale sã se usuce pânã în zori…
