urmele paşilor tãi prin nisipul fierbinte
se pierd în valuri ca un stol de cormorani
înşiraţi pe o linie imaginarã a orizontului
te vãd încercând apa cu vârful degetelor de la picioare
ca atunci când îmi atingi buzele
cum te abandonezi albastrului infinit al cerului risipit printre valuri
râzând
ţâşnesc lacrimi din ochii delfinilor otrãviţi cu materiale radioactive
la atingerea mâinilor tale de înger
de aici
de pe ţãrm
pari o zeiţã a mãrii
înveşmântatã într-o rochie translucidã
ţipetele pescãruşilor îmi amintesc de prima noastrã noapte de dragoste
unicã
mai ţii minte
în noaptea aceea cãzuse o stea undeva în mijlocul mãrii
şi cerul întunecat izbucnise în lacrimi
un val uriaş muşcase apoi din digul cu stabilopozi şi iederã
împroşcând malul cu albatroşi diafani
iar tu îţi pierdusei şiragul de mãtãnii din chihlimbar
şi pantoful de aur al Cenuşeresei
Doamne
ce noapte de vis
în noaptea aceasta ne vom întoarce din nou
în locul acela de odihnã al cormoranilor cu pene verzui spre albastru
vom arunca cu pietre în stihiile mãrii
ne vom întinde pe lespezile calde cu faţa spre cer
aşteptând sã mai cadã vreo stea
sau vreun albatros ostenit
în drum spre Capul Bunei Speranţe...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Felicitari! Mi-a placut mult poezia, cu tablourile de peisaje incluse in povestea ta de iubire.
