Nebunie nu-i sã vezi lucruri acolo unde nu existã
Decât praf şi umrbe şi întuneric eteric,
Ci doar dulcea infantilitate a imaginaţiei ce veşnic
A adus de nicãieri spre lume speranţa negânditã.
În schimb sã treci pe lângã flacãra auritã de frumuseţe
Şi sã te simţi încã pierdut în neguri de cenuşã şi fum,
Sã te împiedici încã de stânci care nu-ţi stau în drum,
Sã te loveşti iar şi iar de acelaşi ziduri de disperare şi tristeţe...
Aceasta-i nebunia pe care mulţi nu o înţeleg cu adevãrat,
Aceasta-i piatra ce stã lespede pe-al fericiri mormânt,
Acesta-i sfârşitul de drumu placat cu argint,
Dar de lacrimi reci şi sânge fierbinte inundat.
