Imi pun in ordine gândurile,
sunt niste cocori risipiti aiurea
de vuietul toamnei,
ma regãsesc doar ca sa ma pierd
cu iuţealã
intre un gând
si rapida sa uitare...
gândurile uitate nu imi mai revin,
sau daca le prind,
imi pare cã-s noi, sclipitoare.
gândurile vechi nu ma pãrãsesc niciodatã,
sunt primele cunostinte
din primele ceasuri de singurãtate.
La sfârşitul vietii
n-am sa uit,
si ma voi transforma in Salvador.
uneori ma simt
ca si cum as fi adus pe lume
o mie de prunci.
jumatate din ei sunt ucigaşi,
cealaltã jumatate ii judecã,
eu mã împart între cele
douã tabere
si sunt martorul care jurã strâmb.
o mie de prunci
nu si-au cunoscut tatãl
si toti o mie ma întreabã
si trag de mine
într-o parte si-ntr-alta
ca de ce am încercat sã le fiu tatã,
când eu nu stiu cum e sa fii mamã.
o mie de prunci s-au nãscut azi
si urlã,
si se ascund sub clopote pãgâne,
isi muşca pumnii,
aruncã cu ei in pantece,
in ruginã,
in sunete,
intr-o cutie rotundã,
in care se razboiesc de la începutul lumii,
o searã si o dimineaţã.
iubirea ta o vãd acum in fiecare semn de pe perete.
nu am sa zic nimic,
n-am sa marturisesc,
pentru ca ieri eram alta.
fiecare stea are un obraz,
asa cum fiecare animal are un suflet.
fiecare masina are un timp de viaţã,
asa cum fiecare mort are timp pentru vesnicie.
azi, imaginea din mintea mea
o transcriu pe obrazul curat
al unei stele.
tu ai sa o privesti
cu cotul rezemat de pervaz
si-ai sa închizi fereastra
când ai sa îti dai seama cã:
- animalele au prea mult suflet,
- maşinile au prea mult timp,
- morţii au prea multã viatã înainte,
- stelele nu îşi spalã obrazul şi tu nu ştii prea clar care sunt visele mele, plânse in imagini.
