miscarea pleoapelor tale
imi dezvaluie orice fixare anormala
a unui punct imaginar.
ma pun in pielea punctului imaginar
si imi pare ca ma doare
sa imbrac pe fiecare bucata din mine
vesmintele unui peisaj care se tot schimba
de la o frica a ta la alta.
uneori, punctul imaginar pe care il fixezi
sunt eu insami,
sunt punctul pe care il fixezi
si sunt in acelasi timp
focarul de frici din spatele lui.
sunt expresia grijilor tale
si un reper oarecare
de care privirea ta se agata,
nevazandu-ma,
doar plimbandu-ma in mintea ta
de la o frica la alta,
cu un ochi sau celalalt,
miscandu-ti pleopele,
fixandu-ma.
sunt femeia imobilizata intr-un punct imaginar
de pe un perete.
sunt marmura alba.
sunt un un poster.
sunt al doilea punct de suspensie
care insoteste orice exclamare
a pleoapei care tresare.
sunt in fiecare zi un semn,
un punct trasat nevrotic,
un punct care, analizat la microscop,
poate fi virgula,
poate fi ceas,
poate fi un semn de intrebare,
poate fi gura,
poate fi nas,
o lebada
sau o femeie oarecare.
