Te cos
în pieptul meu
cu-n ac de stea cules din carul mare,
cu fir albastru deşirat din cer
şi pietre nestemate rupte din zare,
de acolo unde
cu aripa îşi fãureşte vulturul cãrarea.
Mã cos alãturi de tine etern.
Nu-mi coase pleoapele
fara de tine...
Cãci imi cosi moartea
în mine!
Mi-ai sidefat floarea ochilor,
pleoapa mi-e scoicã întredeschisã.
Mi-ai descompus lumina
în fire de nisip aurii....
Nu-ţi cer sã-mi redai înapoi viaţa
susurã-mi doar
din când în când la ureche
ca marea....
Gândul mi-e fisurã
în vene
şi curge sânge de-amintire...
ranile cusute
in inima nu s-au uscat niciodata...
Te cos pe floare de amurg
Cu raze de soare....
M-am destrãmat...sunt fir de iubire....
Ne coase ziua ca pe douã boabe
închise într-un spic de vis.
