Gândirea îţi fãcuse gãuri negre în ochi,
Erai atât de orb,încât priveai numai în tine.
Pretindeai cã eşti îndrãgostit de mine
Precum corabia de mare,de raza ce-o atinge.
Cu toate astea ai plecat,
Doar pentru cã nu ne împleteam degetele
sã facem coşuleţe de flori
Când ne plimbam pe strãzi aglomerate,
Fãrã sã vezi cliperea valului albastru
... nisipu-i de aur...
Şi pãsãrile albe ce-ţi erau închinate !
Ai stâlcit ceasul sub cãlcâiului tãu
Şi timpul ţi-a aprins urma...
Mi-au zburat secundele îndrãgostite la tine
Şi eu am rãmas cu acelaşi sentiment nebun în sânge!
Acelaşi val albastru sãrutã lumina
...ce intrã-n pocalul iubirii de cristal
muşcându-ţi umbra.
