Urletul
S-a ciocnit de trenul
Scrisorilor fãrã de rãspuns.
Pe aceleaşi şine tocite acum
Coboarã al timpului
Cãrbune stins în mine,
Negru în sânge de-amintire.
Nu te-am sãrutat pe obraz
pentru o aurã
N-am sã-mi las nici ochii mâncaţi
de vulturi.
Poate i-am închis
a învingere
Dar respiraţia mi-a fost pleoapa
Ce nu ne-a dormit niciodatã somnul.
Cãmaşa albã
miroase a lacrimi uitate
a poezii...a picturã.
Toamna din ea nu miroase a moarte
Dar tu
De ce apari cu ochii îndoliaţi pe margini ?
Când scriu pe marmurã
Simt ochii morţilor
ce mã citesc.
