In imperfectul nostru durativ,
Tu-mi erai un absolut perfect,
Dar firul rosu mi-ai taiat
Si n-am mai iesit din labirint.
Insumat-am noptile
Delir amar, strigat gol pierdut in perne
Si eu venind si tu lasand sperantele-mi eterne
S-am invatat sa plang cu-a lucrurilor lacrimi
Dar eu eram ceva prea cugetator sa nu te saturi
De dragul si de-amarul amintirii noastre
Chiar daca noastre nu e potrivit
Ai fost si tu s-am gresit si eu
Dar tot eu am iubit. Sau am cedat? Sau n-am simtit?
Si am innebunit cu tine
Si mi ai dat aripi peste adanci prapastii
Fara sa stiu ce esti, ce vrei sa mi fii
Si mi ai prabusit toti zeii la picioare
Si am cazut langa ei, fiind nimic.
