Dacã tu în splendori şi în ochii mei ai crescut
Ca o nimfã murind prin cuvinte şi-n vene,
O sã îmi fii viitorul ce şterge tenebrosul trecut,
Ce-şi laşã în urmã aceleaşi stupide poeme...
Dacã eu recitându-ţi plictis la fereastrã prin harpe,
Aceeaşi platonicã iubire morbidã!
Am sã renasc ca un zeu topindu-mã-n pleoape,
Privindu-te seninã în aceeaşi oglindã...
Dacã noi n-am mai fi ori am fi un nor picurând a coşmar,
Aceeaşi ranã reînvie în acelaşi plâns fãrã sens,
Mã mai ştii, aceleaşi macabru poet... Ai fi vrut sã dispar,
Iar eu prostesc şi stupid te-am pãstrat eprubetã-ntr-un vers...
