N-am avut în mânecã vreun preţ,
Nici în mãnuşã un cristal feeric...
Dar am avut în suflet mult dispreţ
Pe timp, depresii şi-ntuneric...
M-am simţit cum mã sufoc tiptil
Printre imagini, dulce atmosferã...!
Dar gândul straniu şi chipul pueril
M-au transformat din tipul cel abil
În cea mai tulbure himerã.
Teribilism şi grabnicul sedativ
Îmi curg în beznã şi prin vene,
Acum, în noapte, cel mai depresiv,
Cuprins de teamã şi de lene...
Sunt o legumã ori corpul cel obez
Iar sufletul de piatrã ori cãpuşã..
Am simţit din timp acest regres
Doar porţia stupidã de cenuşã..
Uite, cum curge lacrima de-amant
Ca iubirea, promoţia de suferinţã,
Uitat, iubind aceastã umilinţã
Ce nu-mi rezervã locul meu în neant...
Am fost şi dirijor de plângeri,
Doar eu am privit cum omoplaţii
Din tine au prins formã de îngeri
Şi eu ţi-am aşezat în gene constelaţii.
Am fos romantic, atâta sã poţi crede?
Cã-n cerul tãu gri am fost pionul;
Ori poetul ce-a dus în ochi uitarea,
Şi ţi-am topit în suflet orionul.
Sunt dependent de gustul cel narcotic,
Iar peste buze şi peste gândul auster
Se prelinge trupul femeiesc erotic!
Ce revarsã-n mine mult mister.
Am figura de granit, sunt un nihilist
În jur nimic, şi nici nu am idee...
Pe suflet acnee, e timpul de nimic,
De dragoste purã nulã de femeie...
Ţin buzele întoarse şi ochii închişi
Aştept sã fim toţi statuete!
Sa fim cu mutra albã şi trişti
Sfãtuiţi de mormânt sã ne-nbete...
Eu stiu, şi culmea şi tu ştii ce e,
Aceastã şcoalã, celulã, nimic de nevoi,
E doar vrerea ce-ntreabã de mine
De tine, de vis, de gând şi de voi...
Când visãm cautãm valul
Un suflet pierdut într-un vânt...
Cãutãm disperaţi idealul..
Treziti apoi, temporar, în mormânt..
Nimic nu-i etern, iar viaţa te-ncearcã
În lanţuri, de-atâta noi suntem imuni..
Dar cum e sã fii, aşteptând nemurirea,
Un doctor într-un spital de nebuni?
E dorinţa secolului fãrã idealuri
Iubirea nu te face om integru,
Dar minciuna, trãdarea, mã fac umilit
Sã rãmân un punct negru...
