În iulie e viscol, mi se pare,
Şi-n suflet abisul narcotic mi-l astup
Ca-ntr-o cãmaşã de forţã fãrã trup,
Aşa mã-nghite vasta întristare.
Şi în salon mi-e timpul fãrã versuri
Şi fãrã trupul meu de tinichea,
Aş fi o voce doar, şi fãrã tot eu aş trãi
Dar fãrã tine eu nu aş mai putea.
Â
Aceastã contemplare s-o ascunzi
În ochii tãi, tãciune, printre brazi,Â
Aşa cum ieri în gând ma sãrutai
Exact aşa sã mã sãruţi şi azi.
Nu-ţi cer sã mã ucizi sau sã mã cruţi
Ci, fiind condamnat la ghilotine,
Lumina nu mi-o da, o clipã aş dori,
Dorinţa mea ar fi sa te revãd pe tine.
La câtã suferinţã-am cãpãtat
În trunchi şi-n oase bântuie alcool,
Condamn întaia oarã gândul
Cã m-a facut sã redevin matol.
Şi cum ar fi ca dintr-o datã vinul
Sã ma prefacã în tot ce-i rãu?
Dar n-ar putea cãci s-ar praface
Divin, fãra de vis, în chipul tãu.
Aş stii, oare, de ce sinistru mã ascund
De tot ce-n jurul meu pare abstract?
De vinã ar fi versul, de vinã ai fi şi tu
Cã porţi pe umãr înger tatuat în liliac.
Dezbrac ale tale buze, într-un corp sã ne unim,
O sã fii motivul clar sã nu devin ateu,
Şi astfel, aş muri beat sub soarele sublim şi
Te condamn, de-apururi, sã fii cordul meu!
