îl citeam pe Kant în vid de şemineu
iar tu filozofai
în poala mea
un câmp cu flori artificiale
şi mã ţineai strâns în pleoape
ca şi cum aş fi prizonierul
mort al
venelor tale
atât de teamã îţi era
clocoteam
sociopat
în templul sângelui tãu
îmi era dorul de tine stea
de aceea îţi sãrutam ochii
ca pe o ultimã zãpadã în
plãmânul otrãvit al unei
cizme
sã nu curg înrobit în carapacea
buzelor tale
tu erai oarbã
poate de aceea ai început sã-l citeşti
pe Kant cu ai mei ochi
mi-am scos vederea
şi-am aşezat-o cuminte
în copca
craterelor tale..
nu mã auzeai
dar îţi mişcai degetele robotic
pe obrazul meu
însîngerat de lanţuri
mi-am scos timpanul
ca un rãsucit de pumnal
în albastrul pielii
şi înfrânt
mi-am îmbãlsãmat corpul într-un
pian ce-mi umbla prin plete
Chopin tremura sub scalpul tãu palid şi plin de margarete..
era modul meu de a te iubi
un şemineu şi o carte
un fundal ancestral
ca un cavou medieval
aşa ţi-am datorat în goanã fericirea
un prag cãlcat doar uneori
şi-ai fi trait de douã ori
precum un veşnic sãrutat
la care nu mai sunt imun;
